
56 min • 7 ore în urmă
După ce termină războiul cu Iran, președintele Trump a anunțat că, într-un fel sau altul, va lua Cuba. Situația la Havana este însă tot mai dramtică, dar și cu accente grotești: cu toate că lipsește electricitatea și cubanezii se deplasează, în lipsa transportului în comun, cu bicicletele, turismul ideologic, comuniștii de prin lume, s-au adunat în Cuba, în semn de solidaritate.
China a trimis orez, după ce, în anii 1990, a trimis biciclete, pentru că și atunci, după căderea URSS, a urmat o perioadă specială de foamete.
Cum a pierdut însă America partida, deși sancțiunile sunt în picioare de după criza rachetelor, singura dată când, după al Doilea Război Mondial, un conflict nuclear a fost cât pe ce să se întâmple? Și cum a rezistat regimul în epoca post-Castro, care, nici el, nu a pornit la drum convins de comunism?
Caterina Preda, specializată în America Latină, este invitata acestui episod.